vineri, 27 februarie 2015

A apărut ediția nr. 8 a ziarului GOOOL!

Stimați cititori,
Joi și vineri, respectiv 26-27.02.2015, pe tarabele chioșcurilor din județul Mureș, a apărut ediția tipărită nr. 8, a ziarului GOOOL, prima din acest an! 
Nu o ratați! 
Titlurile ediției nr. 8, ale ziarului GOOOL sunt următoarele:
- George Ciorceri: “Fotbalul mureșean nu poate supraviețui fără o pepinieră solidă!” – (interviu cu emeritul antrenor G Ciorceri).
-Bombă pe piațá transferurilor de juniori: Alex Ghila Boșa și Sergiu Chirilă, de la CS Viitorul Ungheni au fost preluați de Academia de |Fotbal Atletico de Madrid!
-Gala Sportului reghinean.
-Bilanțil AJF Mureș, privind activitatea arbitrilor și a observatorilor pe anul 2014.
-Talentul ediției: Rareș Șute, atacant – grupa 2002 – elev la CS iernut.
Etc.

În cursul zilei de vineri, toți cititorii noștri care și-au exprimat dorința de-a primi publicația online, o vor primi pe e-mail!
Redacția

vineri, 19 decembrie 2014

A apărut ediția nr. 7 (ultima pe anul 2014!) a ziarului GOOOL!

Stimați cititori,
Joi și vineri, respectiv 18-19.12.2014, pe tarabele chioșcurilor din județul Mureș, a apărut ediția tipărită nr. 7, a ziarului GOOOL, ultima din acest an 2014! 
Nu o ratați! 
Titlurile ediției nr. 7, ale ziarului GOOOL sunt următoarele:
-A plecat și Stanciu de la ASA! Pe mâna cui ne lași, Stanciuleee! – anchetă jurnalistică despre culisele plecării managerului general Daniel Stanciu, de la Clubul ASA la Clubul Dinamo, din cauza neânțelegerilor cu staff-ul ASA.
-O fi o utopie să ne dorim ca ASA să repete performanța din 75?  - analiză sportivă.
-Mircea Bucur, între dorințe și realizări în 2014 – interviu.
-Interviu cu Adrian Almășan, jucător futsall City Us2 -Interviu cu Csiki Zsolt, antrenor principal ASA 2.
- Vedeta ediției 7 – Attila Demeter – atacant  – grupa 2002 – elev la LPS Szasz Adalbert, din Tg Mureș. 
Etc.
În cursul zilei de vineri, toți cititorii noștri care și-au exprimat dorința de-a primi publicația online, o vor primi pe e-mail!
Redacția

joi, 6 noiembrie 2014

A apărut ediția nr 6 a ziarului Goool!

Stimați cititori,
Joi și vineri, respectiv 06-07.11.2014, pe tarabele chioșcurilor din județul Mureș, a apărut ediția tipărită nr. 6, a ziarului GOOOL!
Nu o ratați!
Titlurile ediției nr. 6, ale ziarului GOOOL sunt următoarele:
-Cherteș de la ASA își bate angajații! – anchetă jurnalistică despre una dintre cele mai josnice fapte ale directorului Cherteș Cristian, directorul Centrului de Excelență al Clubului ASA.
-Un nume, o tradiție! ASA la 50 de ani! – reportaj.
-O fi luat ASA bătaie, din cauza limbii maghiare? – analiză sportivă.
-Juniorii A, de la Viitorul Ungheni/Speranța, o nouă generație de fotbaliști – reportaj
-Vedeta ediției 5 – GAL PATRICK – POTAR – grupa 2002 – elev la LPS Szasz Adalbert, din Tg Mureș.  
Etc.

În cursul zilei de vineri, toți cititorii noștri care și-au exprimat dorința de-a primi publicația online, o vor primi pe e-mail!
Redacția

vineri, 3 octombrie 2014

A apărut ediția nr 5 a ziarului GOOOL!

Stimați cititori,
Joi și vineri, respectiv 02-03.10.2014, pe tarabele chioșcurilor din județul Mureș, a apărut ediția tipărită nr. 5, a ziarului GOOOL! Nu o ratați!
Titlurile ediției nr. 5, ale ziarului GOOOL sunt următoarele:
- Maior mazilește conducereaa ASA! Colonelul Lăcătușu a fost dat afară pe șustache! Acum a urmat Falub! Când urmează și Stanciu? (anchetă)
- Să-l recapitulăm pe Falub! (analiză sportivă)
- La Râciu, primarul Vasu a sărbătorit alături de old-man-ii fostei echipe Fulgeru Râciu, omologarea noului stadion de fotbal al comunității. (reporrtaj)
- Echipele mureșene , pe podium la Cupa E.ON Kinder.
- Vedeta ediției nr. 5 – juniorul COMAN IOAN, de la ACS Speranța.
Etc.

În cursul zilei de vineri, toți cititorii noștri care și-au exprimat dorința de-a primi publicația online, o vor primi pe e-mail!
Redacția

miercuri, 3 septembrie 2014

JOI – 4 septembrie 2014 – apare ediția tipărită nr. 4 a ziarului Goool!

Stimați cititori,
Joi, pe tarabele chioșcurilor din județul Mureș, apare ediția tipărită nr. 4, a ziarului GOOOL! Nu o ratați!
Titlurile ediției nr. 4 a ziarului GOOOL sunt următoarele:
1.  “Nu întorc capul la răutăți, că mă doare ceafa!” - ÎN EXCLUSIVITATE, Interviu cu jucătorul senegalez, Ousmane NDoye, căpitanul echipei ASA Tg Mureș.
2.  10 ani cu KINDER! – Interviu cu antrenorul Pop Coreolan jr, co-fondator al clubului sportiv ACS Kinder.
3.  RUSINE!!! La 50 de ani, de la înființarea clubului ASA Armata Tg Mureș, autorităților mureșene nici nu le mai pasă de fostele valori ale fotbalului mureșean!
4.  “Cupa Lăurean” a fost la un pas să devină „Memorialul dezastrului Lăurean”!
5.  “Marile speranțe” ale clubului ASA – analiza sportiva.
6.  Editorial - Academia lui Burleanu îi va fura pe juniorii talentați de la cluburile sportive private sau va plăti pentru ei?

Tot în cursul zilei de joi, toți cititorii noștri care și-au exprimat dorința de-a primi publicația online, o vor primi pe e-mail!


Redacția 

duminică, 3 august 2014

Magnatul Arpad Pazskany, patronul canalului Look TV, s-ar putea să le tragă o mare țeapă, echipelor din Liga 1! Doar cu UPC și Orange TV, magnatul clujean nu va avea bani pentru plata drepturilor de televizare!

Din această, deja trecută etapă, Look TV a ieșit și din grila de programe a   Romtelecom, canalul Look TV, patronat de magnatul clujean, Arpad Paszkany,  pierzînd încă 1,3 milioane de telespectatori. Astfel, sezonul de fotbal al Ligii 1, 2014/2015 a devenit campionatul cu cea mai mica vizibilitate de după Revoluție.
Doar 1,2 milioane de oameni mai pot urmări astăzi, meciurile Ligii 1, aceștia  fiind abonați ai UPC si Orange TV, singurele companii care mai pot retransmite cele doua posturi de televiziune. De asemenea, iubitorii fotbalului pot opta să  urmărească meciurile și pe Internet, dar pretul pentru un abonament de o zi, la aplicatia Seenow, este de 3 euro.
Pe de altă parte, nu exista nici o informatie privind eventuale negocieri   între RCS-RDS si compania care detine posturile Look, dar sansele pentru parafarea unui acord sunt infime, căci RCS-RDS e la cuțite cu managerul Paszkany!
Prin urmare, chiar dacă Look TV a semnat cu UPC și Orange TV, cele două societăți ce retransmit meciurile din Liga 1, nu-i acoperă lui Paszkany, nici pe de parte, posibilitatea de a-și recupera banii. Iar fostul magnat al CFR-ului, care e în spatele acestui model de business cu Look TV, e pe cale să-și ia o mare țeapă!  Dar... și să o dea cluburilor din Liga 1, cărora nu le va putea plăti drepturile de televizare! Ceea ce ar fi un dezastru pentru campionatul Ligii 1!
Ce i-a mai rămas lu Paszkany? Speranța că negocierile cu Romtelecom vor fi reluate, căci reprezentantii companiei Romtelecom sustin că poartă în continuare,   negocieri pentru retransmiterea posturilor Look TV. Dacă semnează ei, atunci cei de la Digi rămîn izolați și, cine știe? Poate se aliniază. Dar dacă Romtelecom nu semnează, modelul de business sare în aer...
Și uite așa, sportul rege, fotbalul românesc, se va afla în fața a două alternative; ori își va piarde fanii, care vor trece, cu purcel și pisică, în galeria fanilor altor sporturi, ceva mai accesibile telecomenzii televizorului, ori va ieși un  mare  scandal, ce va depăși până și competențele FRF-ului.
Oare și în acest caz, se va ajunge tot la Tribunalul Arbitral du Sport (TAS)/ Court of Arbitration for Sport (CAS) din Elveția, care judecă spețele sportive? (sâc!)  Sau va intra pe fir, DNA-ul românesc, curios din fire să afle, cum s-a derulat așa-zisa "licitație-vânzare directă" făcută de LPF, (licitație, care din câte știm, nu a avut loc, deloc!) privitoare la vânzarea drepturilor de televizare a meciurilor din Liga 1? Rămâne de văzut...

(Redacția)

miercuri, 30 iulie 2014

VINERI - 1 august 2014 - APARE EDIȚIA TIPĂRITĂ NR. 3 A ZIARULUI GOOOL!

Stimați cititori,
Vineri, pe tarabele chioșcurilor din județul Mureș, apare ediția tipărită a ziarului GOOOL! Nu-l ratați!
Titlurile ediției nr. 3 a ziarului GOOOL sunt următoarele:
·         SCRISOARE DESCHISĂ adresată președintelui AJF Mureș, Mircea Bucur: Asigurările de accidente în fotbalul mureșean, nu sunt un moft! Sunt o necesitate chiar vitală!”
·         Bursa transferurilor Clubului ASA! Cât ne costă Zicu, Mureșan, N’Doye & CO,
pe noi, contribuabilii mureșeni? (anchetă jurnalistică, din care veți afla cât îl costă  pe finanțatorul Claudiu Maior salariile tuturor jucătorilor de fotbal transferați de către Clubul ASA, pentru a juca în Liga 1)
·         AS Înfrăţirea Valea Izvoarelor a pierdut meciul cu Avântul Reghin, în Cupa
României, pentru că... n-a avut pile la SMURD-ul lu’ Arafat! (reportaj, din care veți afla cine se face vinovat pentru că echipa de fotbal AS Înfrățirea Valea Izvoarelor a fost eliminată din Cupa României)
·         Drama unui tată de sportivi! (interviu din care veți afla drama prin care a trecut familia a doi foști sportivi mureșeni, care, din cauza accidentărilor, au fost nevoiți să renunțe la cariera sportivă)
Tot în cursul zilei de vineri, toți cititorii care și-au exprimat dorința de-a primi publicația on-line, o vor primi pe e-mail!

Redacția  

luni, 28 iulie 2014

SE MAI DESCHIDE O ȘCOALĂ DE FOTBAL ÎN ROMÂNIA!!!

Atletico Madrid deschide școală de fotbal, în România!

Reprezentanții cluburilor  Atletico de Madrid și Regal Sport Club  București, au semnat recent, un contract de colaborare, pentru o perioadă de 4 ani, cu scopul de a înființa, în România, în exclusivitate, Academia de Fotbal Atletico de Madrid.
La ceremonie au participat Enrique Cerezo, președintele clubului Atletico Madrid, Emilio Guttierez, director general al clubului spaniol, Claudiu Florică, director general Regal Sport Club București și Mihai Badea, președinte al clubului român. 
”Academia de Fotbal Atletico de Madrid este prima școală deschisă de clubul nostru în Europa. Am ales România pentru că există o comunitate românească puternică în Spania și pentru că suntem legați sufletește de București, orașul în care am câștigat UEFA Europa League în 2012”, a declarat Enrique Cerezo, președintele lui Atletico Madrid.
”Inițiativa reprezintă o șansă extraordinară pentru generația de mâine a fotbalului românesc de a se forma într-un sistem de pregătire și recrutare pentru înalta performanță de nivel european”, a declarat Claudiu Florică, director general al Regal Sport Club București.
În baza contractului semnat, Atletico Madrid va avea dreptul de preempțiune pentru selectarea oricărui jucător al clubului din România pentru a fi transferat la Atletico sau, prin intermediere, la alte echipe din Spania.
La ceremonie,  din partea Federației Române de Fotbal a fost prezent și directorul tehnic Anghel Iordănescu, care a ținut să felicite inițiativa acestei importante colaborări.
Astfel, se mai deschide o ușă pentru viitorul copiilor români, talentați!